Gheorghe Șoldan: „Cele trei mari proiecte de infrastructură din Suceava vor fi finalizate. Avem garanția ministrului Dezvoltării”

Marți, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a efectuat o vizită oficială la Suceava, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan. În cadrul discuțiilor, ministrul a dat asigurări că cele trei investiții majore aflate în derulare în județ vor beneficia de finanțare completă, în ciuda constrângerilor bugetare actuale.

„Astăzi, l-am avut ca oaspete pe ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Am discutat despre stadiul celor trei mari proiecte finanțate de minister: Sala Polivalentă, campusul studențesc de la Moara și reabilitarea Palatului Administrativ. Ministrul ne-a dat garanția că aceste investiții vor fi duse la bun sfârșit”, a declarat Gheorghe Șoldan.

La întâlnire au participat prefectul Traian Andronachi, primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, și rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, prof. Mihai Dimian.

Președintele CJ Suceava a precizat că lucrările la aceste obiective sunt avansate, cu un progres de peste 80%. După discuțiile oficiale, delegația a vizitat șantierele, pentru a vedea la fața locului stadiul lucrărilor și eventualele probleme care necesită soluții rapide.

„Am mers împreună pe șantierele celor trei proiecte pentru ca ministrul să vadă exact cum decurg lucrările și care sunt nevoile reale ale județului”, a adăugat Gheorghe Șoldan.

Tot în cadrul vizitei, ministrul Dezvoltării și președintele Consiliului Județean vor inaugura în această după-amiază o creșă nouă la Câmpulung Moldovenesc, cu o capacitate de 70 de locuri, realizată prin fonduri PNRR în valoare de aproximativ 15,7 milioane de lei.

În încheiere, Gheorghe Șoldan a subliniat importanța colaborării dintre administrația județeană și Guvern: „Sprijinul autorităților centrale este vital pentru dezvoltarea județului nostru, iar vizita de astăzi confirmă acest sprijin.”